Cum mă autodisciplinez chiar și atunci când nu am chef sau când e foarte greu

Durerea disciplinei sau durerea regretelor?

Întrebarea pe care o primesc cel mai des de la oameni este

„Cum reușești să îți menții motivația?”. „Cum reușești, de exemplu, să te duci la sală la 5 dimineața, să mănânci sănătos, să te menții de atâția ani, să ai atâta energie și să te ții de planul tău?”

Iar răspunsul meu vine imediat: Nu e vorba despre motivație. E vorba despre disciplină. Și ceva mai mult decât atât, de care vă zic astăzi pe îndelete.

De ce fac sport? De ce mănânc sănătos?

Înainte să intrăm în „pâine” (nu de aia albă) și să disecăm cum stă treaba cu disciplina, vreau să stabilim un pic un aspect care trebuie lămurit de la început: De ce fac sport/mișcare și de ce mănânc sănătos. Și luați-o totodată ca pe o invitație spre reflecție și pentru voi, dacă vă propuneți de acum „să faceți mai multă mișcare”, „să mâncați mai sănătos” sau chiar dacă faceți asta deja.

De ce faceți sport? De ce mâncați sănătos? Apoi întrebați-vă ce sunteți dispuși să faceți pentru a continua tot așa.

Pentru că e fix ca întrebarea aia care circulă pe net: Spui că ești dispus să îți dai viața pentru oamenii dragi ție. Dar ești dispus și să trăiești sănătos pentru ei?

Iată motivele mele pentru care eu fac sport și mănânc sănătos:

• Pentru că am văzut cât de rău e să fii la pământ cu sănătatea și nu mai vreau să ajung niciodată acolo;

• Pentru că am văzut cât de bine se simte și corpul, și mintea atunci când am grijă de mine și de sănătatea mea și vreau asta pentru tot restul vieții;

• Pentru că vreau să am mobilitate și acum, și când voi fi foarte bătrână. Și chiar vreau să fiu o bătrânică simpatică și activă;

• Pentru că, pe lângă toată starea de bine pe care mi-o aduc sportul și nutriția, îmi place din ce în ce mai mult ceea ce văd în oglindă;

• Pentru că sportul mă ajută să-mi limpezesc gândurile, să scap de stres și să am mai multă încredere în mine, iar mâncarea sănătoasă îmi dă energie și poftă de viață;

• Pentru că nutriția, chiar dacă e 70-80% (și vom vorbi separat și despre nutriție), nu e suficientă fără sport și mișcare;

• Pentru că fiică-mea se mândrește peste tot cu mama ei și îi întreabă pe toți câți ani cred că am, după care le spune cu mândrie că am 42 ani. Iar pentru o mamă, să poți să fii model pentru copilul tău care se mândrește cu tine… asta da bucurie supremă;

• Pentru că acum chiar am învățat să mă iubesc și să mă respect.

„Disciplina este puntea dintre obiective și realizări” - Jim Rohn

Suntem obișnuiți să credem că atunci când îți propui ceva presupune să ai ambiție, motivație și voință. Când de fapt e vorba despre disciplină. Iar disciplina e ceea ce faci pentru tine atunci când nu ai chef, când e greu, când nu te vede nimeni. Disciplina nu e despre performanță. E despre constanță. Să faci cu pași mici câte ceva zilnic pentru ceea ce ți-ai propus, pentru ceea ce vrei cu adevărat. Disciplina e despre răbdare și curaj. Și despre multă muncă. Și, mai presus de toate, disciplina este despre respect și dragoste. Față de tine. Și asta ar trebui să facă diferența majoră pentru fiecare dintre noi. Cât de mult te respecți? Cât de mult te iubești?

Pentru mine, disciplina înseamnă o formă de grijă pentru mine, nu un set de constrângeri. E mai degrabă un set de promisiuni ținute. O formă de stabilitate într-o viață haotică și o sursă de energie pe termen lung. Modul suprem de a mă prioritiza pe mine și sănătatea mea.

Am o listă imensă de lucruri de făcut, ca fiecare om. Dar aleg de acolo ce e prioritar pentru mine. Și fac. Sănătatea, educația, lucrurile și oamenii care îmi aduc plăcere sunt non-negociabile.

Cum mă autodisciplinez chiar și atunci când nu am chef?

Pare că fac multe, pentru că îmi place acest stil de viață activ. Și pe măsură ce începi să te miști, ai din ce în ce mai multă energie pentru mai mult din ceea ce contează pentru tine. Eu nu am mai mult timp. Îmi fac timp pentru ceea ce contează. Îmi fac timp să mă trezesc mai devreme și să merg la sală, pentru că știu că este important pentru mine și pentru sănătatea mea, în loc să dorm până mai târziu. E important să am timpul acela doar pentru mine de dimineață, care să mă echilibreze și să îmi dea energie pentru tot restul zilei.

Și aici primesc o altă întrebare: „Bine, bine, dar cum faci să te ridici din pat și să te duci la sală, când ești chioară de somn și nu ai nici un chef?”.

Hai să vă spun: Nu de fiecare dată am chef de sală sau de mișcare. Și totuși o fac. Când sună alarma ceasului, mă ridic direct. Mi-am dezactivat și opțiunea de Snooze. Sună alarma, m-am ridicat direct din pat. Și în niciun caz nu mă arunc asupra telefonului.

Da, mă năpădesc și pe mine vocile alea care îmi zic că e greu, că ar fi atât de bine dacă aș mai rămâne în pat la căldură, că mai e și mâine o zi. Dar mă gândesc așa:

• Ce schimbare în bine din tot planul meu măreț se va întâmpla dacă eu aleg să rămân în pat în momentul ăsta?

• Cum mă voi simți dacă lipsesc de la mișcare? Cu siguranță, obosită, epuizată, dezamăgită, vinovată. Vreau asta?

• Cum mă voi simți după ce voi termina antrenamentul dacă mă duc? Plină de energie, mândră de mine, cu mai multă încredere în mine, mai sănătoasă pe termen lung. Vreau asta?

• Vreau cu adevărat să simt starea aia de bine și să am un corp sănătos? Păi, atunci, ce sunt dispusă cu adevărat să fac pentru asta?

Bine, mai zic și „Măi, fată, dacă ai zis, ai zis. Ți-ai promis ceva ție. Ține-te de cuvânt, ridică-ți fundul și fă”. Dar înțelegeți voi.

Și, pe măsură ce-mi răspund la întrebările astea și odată ce îmi aduc aminte starea aia de bine pe care o am după antrenamente, vine și determinarea, puterea, motivația… spuneți-i cum vreți. Iar mândria de după un antrenament la care nu ai avut chef să mergi… până la cer e.

„Motivația este ceea ce te face să începi. Obiceiul este ceea ce te face să continui.” – Jim Ryun

Ce mă ajută foarte mult la ideea asta de disciplină, pe lângă motivul pentru care o fac și care mă ține determinată, e să am tot timpul o structură, un plan, niște obiceiuri și rutine clare. Adică nu-mi propun la început de an obiective generale de genul „Să merg la sală” sau „Să fac mai multă mișcare”. Pentru simplul motiv că sunt prea generale și greu de pus în practică, fără un plan clar. Obiectivele mele sună cam așa: „Să merg de 3-4 ori pe săptămână la sală, pentru antrenamentele de forță”. Am un jurnal în care îmi notez în fiecare seară progresul și căsuțe pe care le bifez de fiecare dată când mai ating un pas din obiectivul meu. Jurnalul mă ajută atât să îmi îndeplinesc concret obiectivele prin pași mărunți, dar și să conștientizez și să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce fac și am.

Legat de rutine, vă las câteva exemple care funcționează pentru mine (cu mențiunea că le adaptez în cazuri excepționale):

• Luni e zi de masaj și cumpărat flori (trebuie să începem săptămâna cu zâmbet, nu?);

• Marți e zi de manichiură și păr. Aceeași zi, aceeași oră - lucruri mărunte, dar atât de importante pentru mine, blocate din timp în calendar;

• Marți seara, la 20:15, o dată la două săptămâni, public un articol pe Substack;

• Marți, miercuri și joi sunt zile de birou;

• Luni și vineri sunt zile de call-uri cu business unit-urile globale;

• Luni, miercuri, vineri și sâmbătă sunt zile de sală. Cu mențiunea că într-o săptămână pot fi mai multe sau mai puține, în unele zile pot fi dimineața în altele seara, important e să mă adaptez și să îmi fac „norma”;

• Celelalte zile sunt zile de mers pe jos, de saltea acasă, de dans, de practicat un alt sport. Pentru că avem nevoie de mișcare în general, nu doar de antrenamente de forță;

• Îmi încep tot timpul antrenamentele de la sală cu 10 minute de mers pe bandă înclinată și cu 10-20 minute de rower pentru încălzire;

• Serile după 16:00/17:00 sunt dedicate fiică-mii, omului meu și mie, motiv pentru care nu răspund la mesajele legate de muncă în timpul meu liber;

• Weekendurile sunt pentru relaxare, mișcare, jocuri, distracție, călătorii, dar și de făcut planul alimentar și cumpărăturile pentru următoarea săptămână;

• La 21:00 mă bag la somn.

„La început ne formăm obiceiurile, apoi obiceiurile ne formează pe noi.” – John C. Maxwell

Un alt lucru pe care îl consider foarte important este mișcarea constantă. O oră-două de sală la câteva zile nu sunt îndeajuns. Iar eu una nu fug de mișcare. Merg pe jos la birou și înapoi ori de câte ori am ocazia. Mă gândesc că am această oportunitate de a avea două picioare sănătoase și de a avea un loc de muncă la doar 30 minute de mers pe jos. De ce să nu profit de mișcarea asta, atât de benefică și dimineața înainte de birou, când îmi dă energie, și seara, după o zi obositoare, când îmi limpezește mintea? Urc și cobor pe scări, și acasă, și la birou. Mersul pe jos e sănătate curată, atât pentru corp, cât mai ales pentru minte.

Disciplina presupune pași mici. Să pornești de undeva și să te ții de plan. Că tot evoluezi și crești ulterior, ăsta e bonusul.

Motivația vine și pleacă în doze mai mici sau mai mari. Disciplina e cea care rămâne pe termen lung, pentru că devine o obișnuință, un stil de viață, acel ceva pe care îl faci pentru tine. Da, poate să pară al naibii de plictisitor, dar când vezi rezultatele…

Mai primesc întrebarea „Tu ai cheat day?”. Eu nu cred în „cheat day”. Cred în echilibru. Adică să mănânci 80% din timp corect, și 20% să îți permiți să îți faci și alte pofte. Și, crede-mă, pe măsură ce trece timpul, poftele alea nu vor mai fi la fel de dese sau de intense. Vin de obicei în vacanțe, când corpul e relaxat și vrei să încerci toate bunătățurile lumii. Sau acasă, când corpul îți spune o dată la ceva timp că are nevoie de „ceva bun”.

Dar e atât de mult de povestit la capitolul disciplină în nutriție, încât cred că v-ați dat deja seama că voi scrie cel puțin un articol pe tema asta la un moment dat. Pentru că oricât de plăcut și benefic e sportul, nutriția înseamnă 70-80% din tot procesul de sănătate, fie că vrei să slăbești, fie că vrei să pui mușchi, fie că vrei pur și simplu să te menții.

Până atunci, să revenim la disciplină și la o altă întrebare pe care o primesc foarte des:

„Dar nu e greu?”

Eheheee, dragii babei, păi dacă n-ar fi greu, nu ar mai fi la fel de plăcută reușita. Dar și „greul” ăsta trebuie să recunoaștem că e de fapt în mintea noastră. Nu intru acum în termeni științifici, dar oriunde veți citi despre asta, veți afla că „domnul creier” e setat să reacționeze cu frică la efort și să ne determine să rămânem în zona de confort. Scopul suprem: protejarea și autoconservarea noastră. Că-i place lui să ne știe protejați și în siguranță. Deci clar că o să zică NU la orice presupune efort, necunoscut sau „greu”.

Partea bună e că tot „domnul creier” poate să ne ajute să facem pașii în direcția care trebuie, dacă ascultăm vocile potrivite. Da, ați ghicit, mindsetul contează enorm.

10 lecții pe care eu le-am învățat despre „lucrurile grele”

În toți anii ăștia, am asimilat câteva lecții despre „lucrurile grele”, care m-au ajutat să îmi formez mindsetul potrivit. Le las aici, în caz că ajută:

1. Lucrurile grele nu se fac dintr-o bucată, cu un efort mare. Lucrurile grele, sau mai bine zis care ne par grele la început, se fac cu eforturi mici, dar repetate. Nu mă apuc din prima zi de antrenament să ridic greutăți de 50 kg sau să stau două ore la sală. Încep cu puțin și adaug pe parcurs. Dar constant. Disciplina nu e sprint, e frecvență;

2. Lucrurile importante pentru mine, care mă ajută să îmi îndeplinesc obiectivele, sunt non-negociabile: somn, mișcare, nutriție, timp pentru mine, toate sunt acele lucruri esențiale, care mă țin pe linia de plutire. Și nu negociez cu ce îmi face bine. Poate să insiste oricine să sar peste o oră de sală pentru un eveniment sau să mănânc ceva „nesănătos” când eu am planul meu. Am zis nu, e nu;

3. Lucrurile grele nu sunt obstacole. Sunt antrenament. Și le fac tocmai pentru că sunt grele. Nu sunt o pedeapsă, ci un antrenament care îmi scade frică după frică și care îmi demonstrează că pot. Pentru că greul de azi face „mâinele” mai ușor;

4. Nu aștept să-mi vină cheful, pentru că aș aștepta mult și bine. Motivația și plăcerea apar după ce încep. Iar sentimentul de după… nu există suficiente cuvinte pentru starea aceea nici măcar pentru un croitor de cuvinte;

5. Perfecționismul este dușmanul disciplinei. Nu mă aștept să dau 100% în fiecare zi. În unele zile lucrez cu 70 kg, în altele cu 20. În unele zile am energie până la cer, în alte zile de abia mă târăsc. În unele zile fac antrenamente lungi și intense full-body, în alte zile, când nu am timp, fac 4 exerciții cu 2-3 serii și cam asta e. Fără vină, fără rușine, fără frustrare. Oricum ar fi, mă duc la sală, mă duc la mișcare. Continuitatea bate intensitatea;

6. Îmi vorbesc cu blândețe, mă încurajez, sunt mândră de mine și nu mă compar niciodată cu ceilalți. Disciplina nu înseamnă automat militărie sub bici. Iar antrenamentele sunt o celebrare a ceea ce corpul meu poate să facă, nu o pedeapsă pentru ce am mâncat sau nu;

7. Am învățat să îmi ascult corpul și mă adaptez la el. A-ți asculta corpul nu înseamnă să îți asculți vocea aia care îți spune să rămâi azi în pat, că și mâine e o zi, da? Adică, dacă sunt răcită, dacă am avut o noapte grea și nu am dormit deloc, dacă am avut o intervenție medicală, atunci da, spun pas la sală, fără mustrări de conștiință. Corpul are nevoie de recuperare. Așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când m-am recuperat cinci zile la pat după o intervenție medicală, apoi am plecat patru zile în vacanță - normal că am pus sala pe pauză, fără nicio remușcare. Pentru că știu că recuperez, iar o săptămână nu e atât de mult încât să îmi pierd tot progresul. În rest, fundul sus și la sală cu mine;

8. Am învățat că lucrurile grele nu dispar niciodată. Așa cum viața nu devine mai ușoară. Dar disciplina te învață să devii tu mai capabilă și să ai o altă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă „greu”. Greul nu e un eșec, ci o parte importantă din drum. Iar disciplina te învață să devii mai bun la a-l duce, la a-l controla;

9. Disciplina din sport și din nutriție s-a extins pe toate planurile vieții mele și m-a ajutat să fiu mai organizată, mai responsabilă, mai bine cu mine;

10. Am înțeles că înainte nu eram leneșă, ci doar neinformată și, mai ales, neantrenată. Și, pe măsură ce mă expun în mod constant la efort fizic sau mintal, creierul devine din ce în ce mai puternic și mai capabil să facă față lucrurilor dificile din viitor. Și… vai, ce sentiment minunat poți să trăiești când conștientizezi puterea pe care o deții.

Ce i-aș spune Andreei de acum câțiva ani

Acum, după ce am învățat ce înseamnă cu adevărat disciplina, sportul și nutriția, după ce am înțeles cât de bine se simte sănătatea, pot să mă întorc la Andreea cea de acum câțiva ani și să îi spun așa:

• Știu că încă nu poți să crezi asta acum, dar tu chiar poți. De fapt, oricine poate, așa că poți și tu. Și, dacă te autodisciplinezi, ai răbdare și nu renunți, vei reuși;

• Nu asculta vocile care te trag în jos. Nici cele din capul tău, nici cele din jurul tău. Urmează-ți calea, vezi-ți de treaba ta și vei vedea că poți să îți îndeplinești obiectiv după obiectiv;

• Nu te mai compara cu ceilalți. Fiecare om e diferit, fiecare are povestea lui. Compară-te doar cu tine, cea de ieri, de azi și, mai ales, de mâine, pentru că tare mândră vei fi de progresul tău;

• Nu te da bătută dacă nu vezi rezultate imediate. Progresul vine din +1%, din pași mici constanți pe termen lung;

• Vei aprecia de o mie de ori „durerea” disciplinei, decât durerea regretelor. Da, doare să faci un antrenament intens la sală. Dar doare mai tare să fii bolnav la pat și să nu te poți mișca;

• Fă-ți timp pentru tine și pentru sănătatea ta. E de fapt și timp pentru cei dragi ție;

• Disciplina nu e talent, e practică. Și se construiește zi de zi. Da, cu efort, dar vai, cât de plină de satisfacție e reușita.

Dincolo de bucuria asta a deprinderii disciplinei, mai trăiesc o bucurie imensă. Cea a mesajelor voastre. De fiecare dată când primesc un mesaj de la cineva care îmi spune că i-am inspirat să meargă la sală sau să înceapă un program de nutriție, de fiecare dată când primesc o poză de la sală cu voi, de fiecare dată când îmi trimiteți update-uri despre progresul vostru alimentar sau sportiv… nu cred că pot să exprim în cuvinte cât de minunat e sentimentul ăsta.

Pentru că da, să te autodisciplinezi înseamnă și să te înconjori cu oamenii potriviți, care să te susțină, să te încurajeze, să te inspire. Dar, dincolo de orice, adu-ți aminte: Autodisciplina începe cu tine și cu mindset-ul tău. Cu primul pas pe care TU îl faci. Și, mai ales, cu fiecare moment în care, orice ar fi, TU CONTINUI.

---

Urmărește-mă pe Instagram pentru mai mult conținut inspirațional despre sănătate și mindset.

---